Jurnalul unui terapeut: Despre auto-cunoaștere în activitatea terapeutică 

by Psihoterapeut Mădălina Belcescu

Psihologilor nu le place să vorbească despre ei. Sună ca o generalizare (chiar e!) însă, de ceva timp, de când sunt formator pentru alți psihoterapeuți care se află pe drumul devenirii lor profesionale, această idee a devenit mai clară prin interacțiunea pe care o am cu cei la început de drum. Deseori, celor care au ales acest drum al dezvoltării profesionale, pare să le fie greu să întoarcă lupa către sine, chiar și într-o interacțiune sigură, intimă, special dedicată.

Probabil, unul din motivele pentru care psihologii aleg această profesie este aceea că le place mai mult să pună întrebări, să îl cunoască pe celălalt și să înțeleagă mai ales nevoile lui, să îl ajute și sprijine pe client să afle informații prețioase despre sine care să îl determine ulterior să ia cele mai bune decizii sau să facă cele mai potrivite schimbări în viața proprie. Deseori este mai simplu să te uiți la celălalt decât la tine.

Punctez însă (și subliniez cu litere îngroșate, dacă e posibil) că e o mare diferență între a vorbi despre mine ( a mă expune, a mă prezenta public) și a mă uita la mine sau a răspunde întrebărilor unui client sau al unui formator cu sinceritate și asumare, cuvântul acesta și-a mai pierdut din sens, după o expunere prelungită într-un anume reality show de televiziune, dar îl folosesc aici cu sensul lui inițial de alegere conștientă, în cunoștință de cauză, inclusiv a consecințelor unei acțiuni, activități. De aceea, insist asupra nevoii esențiale de a mă uita la mine, în cadrul procesului de formare ca psihoterapeut, de a mă cunoaște mai întâi pe mine însumi/însămi, înainte de a pune întrebările necesare cunoașterii celuilalt. Pentru că am nevoie să știu care îmi sunt credințele, valorile, principiile, limitele înainte de a intra într-o relație terapeutică alături de un client care vine confuz, deseori bulversat de ceea ce trăiește, dar care dorește claritate în viața sa și speră că o va obține alături de un terapeut conștient de sine.

Cred că suntem datori, ca profesioniști, să trecem prin acest proces al cunoașterii personale, alături de cunoașterea teoretică a unor principii psihologice, a unor tehnici și instrumente de lucru pe care să le avem la îndemână în activitatea terapeutică, mai ales că, în continuare studiile din domeniu spun că relația  (sau alianța) terapeutică este cel mai important predictor al eficienței procesului terapeutic.

Într-unul din procesele terapeutice prin care am trecut eu în ipostaza de client, terapeuta de atunci mi-a spus că sunt „cu vitrină”. Parcursesem deja un amplu proces de dezvoltare personală și totuși îmi era greu să o las să intre în locurile pe care eu le percepeam ca fiind vulnerabile. Cu toate acestea, această reflectare m-a ajutat să înțeleg cât de dificilă e această expunere și cât de greu le este oamenilor la început de drum, care nu au nici exercițiul uitatului la sine, nici curajul de a face vizibile (chiar și în procesul terapeutic) firele invizibile ale durerilor sau alegerilor proprii. Și totodată, mi-a reamintit că nu este altă cale decât aceea de a experimenta pe propria „piele” un proces de auto-cunoaștere făcut cu blândețe, acceptare și non-judicativitate.

Cu drag și speranță,

Mădălina Belcescu, 
Psihoteraput specialist in terapie de familie si cuplu
Scoala Sistemica de Formare by Gamma Institute