Adaptarea diferitelor viziuni terapeutice la contextul cultural românesc
by Mădălina Belcescu
Psihoterapeut sub supervizare GAMMA Institute
Panel-ul ”Adaptarea diferitelor viziuni terapeutice la contextul cultural românesc” și-a propus să aducă la comun viziunile terapeutice diferite care sunt utilizate de către terapeuții de familie. Am trecut în revistă cum au reușit terapeuții din diferite viziuni terapeutice să adapteze tehnicile și ideile inovatoare ale școlilor terapeutice dezvoltate inițial la nivel internațional, în contextul cultural românesc.
Terapeuții prezenți au fost pionieri în domeniile lor de expertiză:
- Corina Mighiu – participantă la prima școală de terapie sistemică pentru cuplu și familie din România, condusă de o echipă olandeză prin programul MATRA
- Simona Herb – Primul terapeut din România format în programul de Terapie Centrată pe emoții în SUA coordonat de Sue Johnson
- Aliona Dronic – terapeut sistemic de cuplu și familie cu formare în Terapia Narativă – Hugh Fox
- Alina Florea – terapeut sistemic de cuplu și familie cu formare în Dans-terapie
Am descoperit împreună cu terapeuții prezenți și cu participanții la panel care sunt provocările cu care se confruntă terapeuții de familie din România. Cum facem să devenim vizibili pentru clienții care nu știu că există acest tip de serviciu și mai ales cum transmitem mesajul acesta către posibilii clienți?
A reieșit că este nevoie în primul rând să ieșim din cabinet deoarece munca unui terapeut nu se desfășoară numai acolo și că este nevoie de psiho-educație. Corina Mighiu a dat exemplul inițiativelor de parenting care au nevoie să fie vizibile pentru publicul larg. Ieșirea din cabinet îl poate scoate pe terapeut (ca profesionist) din aria de mister și incertitudine pe care se poziționează momentan – rămânând desigur întrebarea - o fi bine, o fi rău? (Personal, cred că prin ieșirea din cabinet terapeutul poate deveni mai uman, iar prin transmiterea acestui mesaj la umanului și al lucrurilor concrete derulate în cabinet, serviciile de terapie se profesionalizează)
În același context al psiho-educației, au reieșit provocările cu care se confruntă terapeuții de familie prin prisma experiențelor pe care terapeuții prezenți ni le-au împărtășit: absența bărbaților de la terapie, deoarece femeile sunt mai înclinate spre introspecție, inabilitatea de conectare a clienților cu propriile emoții pentru că nu știu să le recunoască, lipsa încrederii celorlalți profesioniști (medici) în ajutorul pe care un terapeut îl poate furniza, lipsa implicării pe termen lung în terapie – prin prisma unor experiențe nereușite pe care clienții le-au avut în contact cu alți terapeuți, mai puțin profesioniști, transmiterea unor mesaje într-un limbaj inaccesibil pentru publicul neinițiat. Pentru toate aceste aspecte, profesioniștii prezenți au furnizat soluții pe care le-au găsit în propriul cabinet sau le-au experimentat la nivel individual; soluțiile găsite în acest mod pot fi împărtășite și eficientizate prin utilizarea lor la nivel de comunitate a practicienilor.
Este nevoie ca mesajul pe care terapeuții de familie îl transmit către publicul larg să fie un mesaj unitar, chiar dacă abordările pe care fiecare terapeut le utilizează în cabinet sunt diferite, mesajul comun, viziunea comună de sprijin pentru orice tip de problemă este important să fie transmisă de către toți terapeuții de familie.
E nevoie de asemenea de a explica publicului larg ce înseamnă terapia de familie, de a o traduce într-un limbaj accesibil publicului larg, inclusiv cu scopul de a depatologiza motivele pentru care un cuplu/familie/persoană poate accesa serviciile de psihoterapie.
Pentru a transmite viziunea comună a terapeuților de familie, Simona Herb a propus întâlniri comune pro bono pentru publicul larg (workshopuri, seminarii) care să transmită mesajul comun al terapeuților de familie și viziunea sistemică, întâlniri care se desfășoară deja în cadrul Gamma Clinic Psychology, prin intermediul unor workshop-uri gratuite adresate publicului larg.
De asemenea a reieșit nevoia clară și dorința terapeuților de familie de a se întâlni periodic în scopul împărtășirii de tehnici, experiențe reușite, noutăți cu scopul de a crea o Comunitate a practicienilor și de a o face vizibilă pentru publicul larg; iar prin intermediul evenimentului ”Week-end-ul practicienilor în terapia de familie” și a mesei rotunde, acest scop a fost îndeplinit, creându-se spațiul în care practicieni din diverse orientări sau domenii se pot întâlni pentru a dezvolta această comunitate.
Comunitatea practicienilor are nevoie de o viziune comună, un scop comun și de metode clare de a face vizibil mesajul comun al psihoterapeuților de familie. În acest moment ea este la început, dar pionierii au spus da, implicit prin disponibilitatea de a participa la acest panel de discuții. La finalul lunii iunie 2016, vom începe să elaborăm viziunea comună și să găsim metode de colaborare clare și specifice. Primul pas a fost făcut.
https://www.scoalasistemica.ro/week-end-ul-practicianului