Jurnalul unui terapeut: Frumusețea incertitudinii...sau schimbarea care nu se termină niciodată
By psih. Raluca Ferchiu

Înainte de a deveni psihoterapeut, priveam schimbarea ca pe ceva foarte bine definit. Ca și cum evaluezi punctul în care ești, stabilești destinația, adică punctul în care vrei să ajungi, după care îți faci strategia pentru a ajunge din punctul A în punctul B. Iar dacă ești suficient de perseverent pentru a urmări în detaliu planul, schimbarea este garantată. Zis și făcut. Stabilit destinație, făcut plan, urmat plan, schimbare observată. Ar fi trebuit să fie gata, nu-i așa? Persoană ca scoasă din cutie – identitate de psihoterapeut la cheie.

Dar ce să vezi? Cu cât mă apropiam mai mult de destinație, lucrurile începeau să se vadă altfel. Cu cât observam mai mult schimbarea, cu atât aveam senzația că am nevoie să privesc realitatea și din altă perspectivă, pentru că punctul B nu mai era cel pe care mi-l imaginam, ba chiar mai mult, era din ce în ce mai extins, ca și cum ar fi fost o locație pe hartă care își schimba poziția în funcție de locul în care mă opream să observ. Iar senzația aceea mult așteptată, de persoană ”complet dezvoltată personal” a început să devină tot mai greu de atins. Asta a venit cu frustrări, neliniști, autocritică și sentimentul că parcă niciodată nu se mai termină dezvoltarea personală.

Până când m-am oprit. Și am conștientizat că de fapt schimbarea nu se termină niciodată; pentru că ne aflăm într-o continuă evoluție. Și e de bine. Adică punctul B doar pare o destinație finală, dar este o destinație care se află pe o hartă pe care nu o putem vedea niciodată în întregime. Nu știm dinainte traseul, nu știm unde vom ajunge, cum va fi acolo sau cum ne vom simți. Este o incertitudine, care la un moment dat, poate părea de nesuportat. Cum adică să nu știi finalul poveștii? Ar fi ca și cum ai citi o carte, iar pe ultima pagină, autorul pune o frază de genul ”Și atunci, s-a întâmplat ceva nemaipomenit, iar eroul nostru a avut de înfruntat o provocare cu care nu se mai întâlnise niciodată...” și cartea se termină. Frustrant, nu-i așa? Dar dacă dai peste o asemenea carte, înseamnă că încetezi să mai citești? Nu, doar te bucuri de poveste.

De aceea, concluzia la care am ajuns este că cel mai mult contează călătoria, acea satisfacție a schimbării oricât de mici, acea emoție pură a eliberării de trecut, de punctul A în care poate că te simți blocat. Și sunt uimită zi de zi de călătorie. E ca și cum aș citi o carte, o poveste a unui erou și trăiesc împreună cu eroul, pagină cu pagină, fără să pot trișa vreodată pentru a citi direct finalul. E incertitudine, curiozitate, entuziasm, descoperire. Descoperire de mine, de alții, de noi realități. E frumusețea incertitudinii, a schimbării care nu se termină niciodată, pentru că eroul alege ca povestea să nu se termine niciodată și să plece zilnic, într-o nouă călătorie.

Cu drag,
Psihoterapeut de familie și cuplu Raluca Ferchiu
Școala Sistemică de Formare by Gamma Institute

https://www.scoalasistemica.ro/news/formare-psihoterapie-sistemica-de-fa...